În cursul acestei săptămâni Guvernul a aprobat Hotărârea pentru modificarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Hotărârea de Guvern urmăreşte punerea în acord a Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările aduse Legii nr. 275/2006 prin Legea nr. 83/2010. Conform acestui act, deţinuţii care muncesc vor avea dreptul la cel puţin două zile consecutive de repaus pe săptămână, iar cei care nu au bani vor putea trimite scrisori pe cheltuiala penitenciarului unde sunt încarceraţi. De asemenea hotărârea oferă deţinuţilor dreptul de a fi informaţi, penitenciarele fiind obligate să afişeze, în fiecare cameră de deţinere, un regulament de ordine interioară. Actul normativ mai stipulează asigurarea a minim un medic de medicină generală sau medic de familie la nivelul fiecărui sector medical al locului de deţinere, dar şi interzicerea deţinerii şi folosirii altor dispozitive de comunicare la distanţă, pe lângă telefoanele mobile. Hotărârea aduce o serie de modificări şi în ceea ce priveşte organizarea vizitei. Astfel, persoanele private de libertate nou primite, cărora nu li s-a stabilit un regim de executare vor efectua vizita cu dispozitiv de separare, iar minorii, indiferent de regimul de executare, vor efectua vizita fără dispozitiv de separare. Sunt prevăzute şi o serie de prevederi necesare pentru siguranţa locurilor de deţinere, care vizează posibilitatea folosirii mijloacelor electronice de supraveghere în sistemul penitenciar, precum şi posibilitatea dotării mijloacelor de transport destinate persoanelor private de libertate cu sisteme de localizare spaţio-temporale în scopul intervenţiei rapide în caz de evadare, urgenţe medicale sau alte situaţii. În ceea ce priveşte asigurarea dreptului constituţional la corespondenţă s-a prevăzut ca suportarea cheltuielilor de către administraţia locului de deţinere să se realizeze în cazul în care persoanele private de libertate nu dispun de mijloace băneşti necesare.
luni, 8 noiembrie 2010
Modificarea Legii 275/2006

Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte frumos blogul . Succes pe mai departe !
RăspundețiȘtergereNOI LUAM ATITUDINE!!!
RăspundețiȘtergerenoi luam atitudine !!!!!!!!!!!!!!! SALAM!!!!!!!!!!!
RăspundețiȘtergereAsa si ? Cam nimic nou care sa imbunatateasca capacitatea sistemului de a-i determina sa respecte macar regulamentele de ordine interioara. Se stie prea bine ca este haos din acest punct de vedere si asta, in multe cazuri,datorita tolerantei conducerii penitenciarului in ce-i priveste pe acesti detinuti.
RăspundețiȘtergerePe cand o schema legislativa prin care detinutul ESTE OBLIGAT sa presteze munca sub aspectul formarii profesionale si reinsertiei sociale ? Nu s-ar incalca nici un drept al omului daca s-ar lua in considerare formarea profesionala a acestuia. Se stie prea bine ca acest aspect se desfasoara doar ca o formare informala. Astfel, si beneficiile proprii ale penitenciarelor ar fi altele.
ai punctat cat de cat bine...insa munca nu mai este obligatorie de foarte mult timp...chiar in contextul unei formari profesionale!si acum sincer vorbind...datul cu sapa numai formare profesionala nu se poate numi!oricum ca idee si ca o parere personala cat de cat legata de a ta: sa le oferi cursuri de calificare profesionala cu obligativitate imediata de desfasurare de activitati in/pentru penitenciar!parca suna altfel...FPO
RăspundețiȘtergereATITUDINE SALAM??????? CE DREAK MAI E SI ASTA?
RăspundețiȘtergeresalam e unul din cei care credem in acest proiect cu organizatia de tineret!...si daca noi tinerii luam atitudine...
RăspundețiȘtergere